Arhiva pentru ‘Activitate parlamentara’ Categoria

martie 19th, 2010

Mai multa atentie la drepturile asiguratilor

În urma dezbaterilor de la inceputul lunii martie din cadrul Comisiei Pentru Politică Economică, Reformă si Privatizare a reieşit necesitatea completării legislaţiei româneşti pentru a fi creat un cadru competiţional corect între firmele asiguratoare, service-uri şi clienţii, în special în domeniul asigurărilor auto, precum şi pentru o mai bună şi mai corectă informare a populaţiei asupra drepturilor lor ca asiguraţi, în ceea ce priveşte asigurarea locuinţei sau asigurarea de viaţă.

Dupa parerea d-nei deputat Mihaela Stoica, vicepresedinte al comisiei, accentul modificarilor legislative viitoare in acest domeniu trebuie sa cada pe protejarea drepturilor asiguratilor. Cazul asiguratilor auto, cei mai multi beneficiari ai sistemului de asigurari, a fost ridicat avand in vedere frecventele disfunctionalitati din sistem .
In ultima perioada s-au luat o serie de masuri de protejare a asiguratilor de catre Comisia pentru Supraveghere a Asigurărilor, printre care amintim :

  • asiguratorii care au suspiciuni cu privire la dauna RCA şi intenţionează investigarea cazului, vor fi obligaţi să comunice în scris acest lucru atât asiguratorului cât şi păgubitului în termen de 10 zile de la data avizării daunei
  • investigaţiile nu se pot întinde pe mai mult de 3 luni
  • modificari aduse procedurii de despagubire, care le va permite pagubitilor să solicite întâi plata despăgubirilor şi ulterior să efectueze reparaţiile necesare
  • reducerea termenului de achitare a sumei despăgubite, care se reduce de la 15 zile la maxim 10 zile, de la data depunerii ultimului document necesar stabilirii răspunderii şi cuantificării daunei

Totusi, aceste masuri nu sunt suficiente pentru a rezolva problemele din sistem, care uneori sunt de natura structurala. In acest sens, s-a hotarat , cu unanimitate de voturi, constituirea unei comisii de anchetă privind funcţionarea şi funcţionabilitatea sistemului de asigurări din România, comisie care urmeaza sa analizeze, pe de o parte, disfunctionalitatile ce exista la nivelul relatiei producator-service-asigurator-beneficiar si, pe de alta parte, implicarea institutiilor publice de control abililitate (Comisia pentru Supraveghere a Asigurărilor, Protectia consumatorilor ) in rezolvarea problemelor asiguratilor.

Da mai departe:
aprilie 15th, 2009

Perspective noi pentru turismul nemtean

In urma participării Primăriei municipiului Piatra Neamt la Târgul de Turism al României de la Bucureşti, din luna martie, unde oraşul Piatra Neamţ, împreună cu judeţul Neamţ a avut unul dintre cele mai mari şi mai apreciate standuri, municipalitatea pietreană a primit vizita unei delegaţii din partea Ministerului Turismului. Este vorba de Janos Talpaj, directorul general al Institutului Naţional de Cercetări şi Dezvoltare în Turism şi Octavian Arsenie, director tehnic în cadrul ministerului.

Cea mai importanta vizită a fost cea de la Primăria municipiului Piatra Neamţ, unde reprezentanţii primăriei şi deputatul PD-L de Neamţ, Mihaela Stoica le-au prezentat celor de la Ministerul Turismului proiectele de viitor ale primăriei. Aceştia au aflat exact cum va arata tramvaiul suspendat ce la leaga munţii Cozla şi Pietricica sau cum va arăta liftul înclinat de pe muntele Pietricica. Tot acum au fost plimbaţi şi cu telegondola, au vizitat ştrandul şi Stadionul Municipal.

Pe parcursul a două zile s-au purtat şi discuţii despre viitorul unor obiective judetene destinate turismului, cele mai importante fiind amenajarea pârtiei de schi de la Durău si Staţiunea Neguleşi. In acest context, deputatul nemtean Mihaela Stoica si-a reafirmat sprijinul pentru sustinerea dezvoltarii turismului nemtean, atat prin participarea activa la elaborarea strategiei de turism judetean, cat si prin sustinerea intereselor judetului Neamt la nivel guvernamental.

Da mai departe:
martie 20th, 2009

Amendamente la legea statisticii nationale

Proiectul legii organizării şi funcţionării statisticii oficiale în România, retrimis Comisiei pentru o nouă dezbatere, a trecut de Comisia pentru politica economica, reforma si privatizare. Motivul emiterii acestei legi este întregirea şi perfecţionarea cadrului legal de reglementare a organizării şi funcţionării statisticii oficiale în România în scopul armonizării legislaţiei naţionale cu cea europeană în materie şi integrarea sistemului statistic naţional în sistemul statistic european, asumarea şi punerea în aplicare a principiilor fundamentale ale statisticii oficiale şi ale codului european de bune practici în domeniul statistic, constituirea, dezvoltarea şi coordonarea sistemului statistic naţional şi asigurarea unui cadru cuprinzător, unitar şi coerent de dezvoltare continuă şi durabilă a procesului statistic la nivel naţional.

Pe parcursul dezbaterilor, doamna vicepreşedinte Mihaela Stoica a formulat amendamente la art. 1, art. 2 art. 4, art. 5, art. 6, art. 7, art. 8, art. 10, art. 14, art. 15 alin.(1), art. 17, la titlul capitolului VII, art. 21, art. 27, art. 28, art. 29, art. 30, art. 32, art. 34, art. 37 din forma adoptată de Senat, care supuse la vot au fost aprobate cu majoritate de voturi (4 abţineri). Descarca fisier- amendamente.

Da mai departe: