vineri, martie 20th, 2009

Amendamente la legea statisticii nationale

Proiectul legii organizării şi funcţionării statisticii oficiale în România, retrimis Comisiei pentru o nouă dezbatere, a trecut de Comisia pentru politica economica, reforma si privatizare. Motivul emiterii acestei legi este întregirea şi perfecţionarea cadrului legal de reglementare a organizării şi funcţionării statisticii oficiale în România în scopul armonizării legislaţiei naţionale cu cea europeană în materie şi integrarea sistemului statistic naţional în sistemul statistic european, asumarea şi punerea în aplicare a principiilor fundamentale ale statisticii oficiale şi ale codului european de bune practici în domeniul statistic, constituirea, dezvoltarea şi coordonarea sistemului statistic naţional şi asigurarea unui cadru cuprinzător, unitar şi coerent de dezvoltare continuă şi durabilă a procesului statistic la nivel naţional.

Pe parcursul dezbaterilor, doamna vicepreşedinte Mihaela Stoica a formulat amendamente la art. 1, art. 2 art. 4, art. 5, art. 6, art. 7, art. 8, art. 10, art. 14, art. 15 alin.(1), art. 17, la titlul capitolului VII, art. 21, art. 27, art. 28, art. 29, art. 30, art. 32, art. 34, art. 37 din forma adoptată de Senat, care supuse la vot au fost aprobate cu majoritate de voturi (4 abţineri). Descarca fisier- amendamente.


Poti urmari raspunsurile la aceasta postare prin RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.